Ballkani şi Carpaţii

Editorialist:
Radu Paraschivescu
Ballkani şi Carpaţii
Editorial Radu Paraschivescu ProSport, Ballkani şi Carpaţii
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Balcanul şi Carpatul” lui Alecsandri e o poezie cu un happy-end patriotic, de natură să-i asigure prezenţa în manualele de gimnaziu. Doar în filmele croite după reţetă mai vezi asemenea izbânzi ale binelui. Simbolurile poetului sunt, de bună seamă, străvezii. Balcanul înseamnă imperiu, putere, apetit expanionist şi ameninţare cu urgia armelor. Turcia de ieri şi Rusia de azi, de exemplu. Carpatul, în schimb, e totuna cu libertatea şi neatârnarea, traductibile prin expresia de largă respiraţie „Minding one’s own business”. În poezie se schimbă avertismente şi jigniri, se exprimă intenţii belicoase, se joacă riscant la ruleta istoriei. Scena finală nu e doar pe placul poetului-regizor, ci şi pe gustul românului simplu, care s-a săturat să fie şaua pe care încalecă sau din care se dau jos unul şi altul prin secole. Acolo, în scena de pe urmă, câte un vultur îşi ia zborul de pe fiecare munte, iar mitingul (adică duelul) aerian se încheie cu prăbuşirea zburătoarei care poartă pe aripi trufia sângeroasă a Balcanului. Vulturul care decolează de pe Carpat şi aterizează tot acolo e ca eroul din basmele, legendele şi miturile noastre: isteţ, rapid în gând şi faptă şi mai cu seamă împins din spate de suflul şi de sufletul patriei.

Joi seara la Pristina n-a mai fost poezie, ci proză în toată regula şi mai ales neregula. Fluxul conştiinţei, aşa cum a fost el instaurat în proza secolului trecut, a făcut loc unui fenomen metaliterar pe nume oceanul apatiei. Spre deosebire de „Balcanul şi Carpatul”, Ballkani-CFR Cluj a însemnat un atac la sănătatea mintală a publicului şi totodată un manifest pentru plictiseală. Un asemenea meci n-ar fi meritat o cronică în versuri din partea lui Alecsandri sau a altui paşoptist inflamat, ci o rafală de epigrame iscălite de Păstorel. Mecanismele de protecţie pe care le dezvoltă organismul uman ar fi obligat orice om cu capul înşurubat pe umeri în direcţia corectă să întâmpine cele nouăzeci de minute de la Pristina prin cea mai simplă metodă la îndemână: un somn sănătos în faţa televizorului. Te şi întrebi dacă nu cumva CFR Cluj a încheiat un parteneriat cu un jucător important din Big Pharma spre a lansa cândva pe piaţă soporificul perfect. Oricum, echipa e pe drumul bun, aşa că performanţa farmaceutică n-ar trebui să se lase mult aşteptată.

Cunoaştem, Ballkani nu e de colea, Kosovo vine din fostul spaţiu iugoslav (a nu se rosti enunţul într-un birt albanez), echipele mici sunt din ce în ce mai mari şi tot aşa. Bazaconiile şi clişeele însoţesc cu uşurinţă pierderile de vreme organizate, cum a fost cea de la Pristina. CFR datorează scuze publice în primul rând suporterilor ei şi apoi celorlalţi pentru acest supliciu psihic. O echipă n-are voie să se comporte aşa şi să ajungă în situaţia de-a ciupi un egal nemeritat în minutul 91, cu o echipă de categoria a treia,după o fază la voia hazardului. Avocaţii şcolii ardelene vor spune (dacă n-au făcut-o deja) că e preferabil să joci prost şi să iei un punct decât să joci bine şi să te-alegi cu praful de pe tobă. Trimiterea la meciul de la Londra e evidentă, numai că diferenţa dintre Ballkani şi West Ham e atât de mare, încât nici nu merită pomenită. CFR a făcut jocuri bune la vremea ei şi a ridicat coeficientul de ţară, nimic mai adevărat. Dar CFR nu e doar cea din meciurile cu Celtic, Rennes şi Sevilla. Aceeaşi echipă a jucat cu Dudelange, Pyunik, Escaldes, Ballkani şi alte produse secundare ale fotbalului. Şi indiferent dacă a trecut mai departe sau nu, impresia generală a fost proastă, iar uneori deplorabilă.

Editorial Radu Paraschivescu! Ballkani şi Carpaţii

Însă nu asta e chestiunea cu adevărat delicată, ci faptul că practicanta acestui fotbal cenuşiu, anost şi fără lumina vreunei idei este campioana ţării în ultimii cinci ani la rând. Iar asta pune bila neagră în contul contracandidatelor la titlu. Corect, CFR-ul dintre Carpaţi este chiorul din ţara orbilor, dar asta dovedeşte că ţara în care se încununează ea de-un cincinal încoace musteşte de fotbalişti, antrenori şi patroni care văd mai prost decât Stevie Wonder şi Oedip după ce-şi scoate ochii. Sigur, estetica n-a fost niciodată materia preferată a antrenorului Dan Petrescu, fără ca asta să însemne că rivalele din campionat ar avea ce isprăvi să raporteze. Singurul moment de fotbal autentic al echipei joi seară a fost şutul frumos al lui Deac. Atât. În rest, secetă pe toate planurile şi o funciară neputinţă de ridicare la nivelul unui adversar pe care în mod normal îl cauţi cu lupa pe hărţile fotbalului. Un adversar care are totuşi mingea aproape de două ori mai mult decât tine, campioana României, şi care se poate căina pentru victoria scăpată printre degete. Aici am ajuns şi cine ştie ce urmează.

 

Radu Paraschivescu / Editorialist
Radu Paraschivescu este scriitor şi traducător. A scris aproape treizeci de cărţi, dintre care şase romane şi cinci cărţi de proză scurtă, şi a tradus o sută douăzeci. Printre scriitorii din care a tradus se numără Salman Rushdie, Julian Barnes, John Steinbeck, Jonathan Coe, William Burroughs, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania prezidențială
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de partenerul ei: ce a făcut…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe primul loc
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu inedit
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu inedit
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×